Internațional

Sprijin financiar mobilitate

Nivelul granturilor este stabilit prin contractul instituţional de finanţare a mobilităţilor și depinde de ţara de destinaţie a mobilităţii. Grantul lunar cel mai mic este 450 Euro/30 de zile, iar grantul lunar cel mai mare este 500 Euro/30 de zile.

Studenţii cu oportunităţi reduse (cei care beneficiază de bursa socială sau care se califică, conform documentelor justificative, să primească această bursă), în cazul în care au fost acceptaţi de instituţia gazdă pentru o mobilitate de studiu Erasmus+, vor primi un supliment de 200 Euro/30 de zile la grantul stabilit pentru ţara de destinaţie.

Pentru studenţii care efectuează o mobilitate de plasament, la granturile corespunzătoare pentru mobilitatea de studiu se adaugă 200 Euro/30 de zile. În acest caz, nu se mai aplică o altă suplimentare în cazul celor cu oportunităţi reduse.

Valoarea grantului total este calculată pe platforma Mobility Tool. O lună calendaristică este considerată 30 de zile.

Documente de referință

Nivelul granturilor pentru mobilităţile studenţilor