Programe de studii

Manualul doctorandului

 

GHID DE PERFECTARE A TEZELOR DE DOCTORAT

Cuprins
Etapele, actele şi paşii formali ai doctoranturii (obligatoriu)
Recomandări de tehnoredactare (recomandat)
Recomandări de editare (recomandat)
Recomandări pentru susţinerea tezei în faţa comisiei de doctorat (recomandat)
Recomandări de cercetare doctorală şi de construcţie a demersului doctoral (facultativ)

 

ETAPELE, ACTELE ŞI PAŞII FORMALI AI DOCTORANTURII (OBLIGATORIU)

Etapele doctoranturii
* PROGRAMUL DE PREGĂTIRE BAZAT PE STUDII UNIVERSITARE AVANSATE
Denumirea disciplinei
Semestrul I 
Nr. de credite
1. Cercetări avansate în arte vizuale E 40
2. Metodologia cercetării în artele vizuale V 20
3. Tendinţe contemporane în artele vizuale – disciplină facultativă V 6

* PROGRAMUL INDIVIDUAL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ 
Anul de studiu Raportul ştiinţific – expunere orală
I 1. Proiectul de cercetare ştiinţifică
II 1. Raport de cercetare
III 1. Raport de cercetare

TEZA DE DOCTORAT ŞI FINALIZAREA STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Studentul-doctorand care şi-a finalizat teza de doctorat predă câte un exemplar conducătorului de doctorat şi membrilor comisiei de îndrumare. Organizarea susţinerii publice a tezei de doctorat poate avea loc numai după ce teza de doctorat a fost expusă oral în faţa conducătorului de doctorat şi a membrilor comisiei de îndrumare. 
Studiile universitare de doctorat se încheie prin susţinerea publică a tezei de doctorat.

Paşii formali ai doctoranturii
1. Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate
Activităţile didactice din cadrul şcolii doctorale se desfăşoară pe parcursul a 3 luni, în primul semestru al anului universitar. Parcurgerea programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate duce la acordarea unui număr de 60 de credite transferabile.
Fiecare disciplină predată se poate încheia cu un examen. Rezultatul examinării se apreciază cu unul din următoarele calificative: Foarte bine, Bine, Satisfăcător sau Nesatisfăcător. Rezultatul examenului nu poate condiţiona parcursul studentului – doctorand în cadrul Programului de studii universitare de doctorat şi nici finanţarea studentului – doctorand.

2. Programul individual de cercetare ştiinţifică / creaţie artistică
Programul de cercetare ştiinţifică presupune participarea studentului – doctorand în unul sau mai multe proiecte ştiinţifice stabilite de către conducătorul de doctorat.
Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfăşurării şi organizării programului de cercetare ştiinţifică revine conducătorului de doctorat.
Pentru asigurarea unui parcurs ştiinţific coerent, studentul – doctorand susţine, la solicitarea sa şi cel puţin o dată la 12 luni, 3 referate (expuneri orale) prin care prezintă progresul programului său de cercetare ştiiţifică în faţa comisiei de îndrumare şi a conducătorului de doctorat, care au rolul de a ghida, a corecta şi a susţine parcursul ştiinţific al studentului – doctorand. Acestea sunt prezentate aşa:
1. în anul I al studiilor universitare de doctorat, studentul – doctorand prezintă proiectul de cercetare ştiinţifică / creaţie artistică în vederea realizării tezei de doctorat;
2. în anii II şi III ai studiilor universitare de doctorat, studentul – doctorand prezintă câte un raport de cercetare / creaţie artistică despre progresul său în cercetarea ştiinţifică / creaţia artistică şi rezultatele acestei activităţi.

Teza de doctorat şi finalizarea studiilor universitare de doctorat
În vederea organizării susţinerii publice a tezei de doctorat, studentul – doctorand depune la secretariat următoarele documente:
1. cerere de susţinere publică a tezei de doctorat;
2. teza de doctorat în trei exemplare
3. un CD cu rezumatul tezei de doctorat în limba română și engleză 
4. Curriculum vitae actualizat în două exemplare
Modul de predare al tezelor
Acestea se vor preda la biroul Doctorate din cadrul Secretariatului universităţii înainte de data-limită stabilită, astfel:
- O copie tipărită şi legată cu copertă tare sau de plastic.
- Două CD-uri cu lucrarea (teza) în format MS-Word, extensia rtf (Rich Text Format) şi în format pdf. Numele documentului electronic să nu conţină diacritice.Întreaga lucrare să apară într-un singur document compact (nu împărţită pe capitole sau pagina de titlu separată!).
- Declaraţia de autenticitate a lucrării de finalizare a studiilor (vezi formatul ei în Anexa), completată şi semnată de către absolvent.

Actele necesare doctoranturii
Dosarul în format tipărit, înaintat C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.N. conţine:
- copie a contractului de studii universitare de doctorat
- curriculum vitae semnat de studentul-doctorand
- lista de lucrări publicate semnate de studentul-doctorand
- copii legalizate ale următoarelor documente: certificat de naştere, certificat de căsătorie, diplomă de bacalaureat, diplomă de licenţă şi foaie matricolă/supliment de diplomă, diplomă de master şi foaie matricolă/supliment de diplomă
- declaraţia de asumare a răspunderii
- teza de doctorat, în format electronic, pe 2 CD-uri
- teza de doctorat
- rezumatul tezei de doctorat în limba română, engleză, franceză (maxim 10 pagini) semnat de studentul-doctorand

RECOMANDĂRI DE TEHNOREDACTARE (RECOMANDAT)

LUCRĂRILE se tehnoredactează cu caractere româneşti (ă, â, ş, î, ţ ....) utilizând editorul Word, fontul Times New Roman. Formatul paginii este A4 (atenţie: acesta nu este setat implicit în Word!), iar lucrarea se tipăreşte pe o singură faţă a foii. 
TEXTUL va respecta o spaţiere între rânduri de 1,5 linii, pentru text folosindu-se caractere de 12 pct. Marginile pe care se lucrează sunt: sus 2,5 cm, jos 2,5 cm, dreapta 2,5 cm, stânga 2,5 cm. Paginile se numerotează.
ORICE TITLU se va scrie centrat, cu majuscule si va fi numerotat cu cifre arabe (ex.: Capitolul 1,Subcapitolul 1.1, etc). Nu se pune punct după titluri; regula este valabilă şi pentru titlurile de capitole şi subcapitole; excepţie fac titlurile urmate de subtitluri.
TEHNOREDACTAREA CITATELOR (internaţională): cele care conţin mai mult de trei rânduri apar ca text separat în textul lucrării, cu font de 11 pt. Spaţiul între rânduri: 1 rând. Nu se folosesc ghilimele în acest caz. Se lasă însă un rând liber între citat şi textul principal, şi înainte şi după citat, iar distanţa textului din citat faţă de marginea din stânga este la 0,5 cm faţă de textul principal. Cele care conţin până la trei rânduri se pun între ghilimele (dacă punctul de la sfârşitul enunţului citat face parte din textul citat, se trece înaintea ghilimelei de încheiere, nu după ea) şi citatul rămâne în text fără alte schimbări.
NOTE DE SUBSOL încep primul rând la 0,5 cm, fontul este Times New Roman, 10 pt., iar distanţa dintre rânduri este de 1 rând. Notele sunt despărţite de textul principal printr-o linie continuă care începe în partea stângă a paginii şi se extinde spre dreapta, pe o lungime de 5 cm.
Toate notele menţionate pe o pagină trebuie să se regăsească la subsolul paginii respective. În text, numărul care indică nota de subsol apare la sfârşitul citatului, după punct (.), fără spaţiu liber între punct şi numărul notei de subsol. Numerotarea notelor de subsol este continuă de-a lungul întregii lucrări; numerele notelor de subsol atât în text, cât şi în josul paginii, sunt în Times New Roman.
În funcţie de tipul lucrării menţionate (carte, articol, sursă internet), ordinea datelor din nota de subsol este următoarea:
Articol: Prenumele autorului Numele autorului, “Titlul articolului,” Titlul jurnalului în care apare articolul, Numărul volumului (Data apariţiei): Numărul paginii.
Capitol în volum colectiv: Prenumele autorului Numele autorului, “Titlul articolului,” în Titlul cărţii în care apare articolul, Prenumele şi numele editorului (Numele editurii, Locul publicării, Anul publicării), numărul paginii.
Carte: Prenumele autorului Numele autorului, Titlul cărţii (Numele editurii, Locul publicării, Anul publicării), Numărul paginii sau intervalul de pagini
Sursă internet: Prenumele autorului Numele autorului, Titlul lucrării (Numele editurii, Locul publicării, Anul publicării), număr capitol sau secţiune, număr pagină, adresă site, data accesării.
O sursă preluată din altă sursă: Prenumele autorului Numele autorului, “Titlul articolului,” Titlul jurnalului în care apare articolul Numărul volumului (Data apariţiei): Numărul paginii, citat în Prenumele autorului Numele autorului, Titlul cărţii (Numele editurii, Locul publicării, anul publicării), Numărul paginii sau intervalul de pagini.

FIGURILE se numerotează pe capitole. (ex.: Figura 1.1, pentru figura 1 din cadrul capitolului 1). E de preferat ca ele să nu depăşească formatul de text al paginii pe care va fi tipărit. Numerotarea figurilor se va face centrat.
TABELELE dintr-o lucrare trebuie să aibă o prezentare unitară. Fiecare tabel trebuie să fie numerotat si să aibă un titlu. Numerotarea tabelului se face în partea dreapta pe capitole. (ex.: Tabelul 1.1, pentru tabelul 1 din cadrul capitolului 1). Dacă există tabele care cuprind surse de provenienţă, acestea se vor scrie centrat sub tabel.
PAGINA DE TITLU va folosi ca font de bază Times New Roman, 14 pt. Titlul de pe coperta lucrării se va scrie cu majuscule, cu font de mărimea 36 pt. Distanţa dintre rânduri: 1 rând cu aliniere la mijloc. În cazul în care lucrarea are un subtitlu, acesta va avea mărimea 22 pt.
CUPRINSUL lucrării, pe capitole, subcapitole, cu indicarea paginilor, se va pune la începutul lucrării, după pagina de titlu. Titlurile şi subtitlurile din cuprins sunt urmate de puncte şi apoi de numărul paginii. Distanţa dintre rânduri: 1 rând. Dacă titlul unui capitol sau subcapitol este mai lung de un rând, acesta se va continua de la începutul rândului următor, fiind aliniat cu prima literă a rândului anterior.
Introducerea, concluzia şi bibliografia nu se numerotează nici în cuprins, nici în textul lucrării.
BIBLIOGRAFIA: folosiţi fontul Times New Roman, 12 pt. Primul rând începe de la margine, rândurile ulterioare primului rând de la 0,5 cm, iar distanţa dintre rânduri este de 1 rând. Nu se numerotează.
În funcţie de tipul lucrării menţionate (carte, articol, sursă internet), ordinea datelor din nota de subsol este următoarea:
Articol: Numele autorului, Prenumele autorului. „Titlul articolului.” Titlul jurnalului în care apare articolul Numărul volumului (Data apariției): Intervalul de pagini pe care se extinde articolul.
Capitol în volum colectiv: Numele autorului, Prenumele autorului. “Titlul articolului.” În Titlul cărţii în care apare articolul, prenumele şi numele editorului, intervalul de pagini pe care se extinde articolul. Numele editurii, Locul publicării, anul publicării.
Carte: Numele autorului, Prenumele autorului. Titlul cărţii. Numele editurii, Locul publicării, anul publicării.
Sursă internet: Numele autorului, Prenumele autorului. Titlul lucrării. Numele editurii, Locul publicării, anul publicării. Adresă site. Data accesării.
O sursă preluată din altă sursă: Numele autorului, Prenumele autorului. “Titlul articolului.” Titlul jurnalului în care apare articolul Numărul volumului (Data apariţiei): Intervalul de pagini în care apare articolul. Citat în Prenumele autorului Numele autorului, Titlul cărţii, Numele editurii, Locul publicării, anul publicării.
ANEXELE, dacă există, vor fi amplasate la sfârşitul volumului, cu titlu, iar trimiterile din text la anexe se vor face ca în cazul figurilor şi tabelelor.
RECOMANDĂRI ORTOGRAFICE Atenție! Pauza nu se foloseşte înainte, ci după (.), (,), (:), (;), (!), (?), (“”) sau paranteze.

RECOMANDĂRI DE EDITARE (RECOMANDAT)

DIMENSIUNILE LUCRĂRII ŞI BIBLIOGRAFIEI vor fi stabilite de profesor în funcţie de subiectul tratat.
LUCRAREA va fi împărţită în: capitole, subcapitole, paragrafe, dar nu mai mult de 4 grade de titluri. Un subcapitol nu poate avea mai puţin de o pagină.
Pe cât se poate, lucrarea va enunţa în mod explicit ipoteza şi metodologia la început, iar consecinţele şi concluziile la sfârşit. 
CITATELE ar fi de dorit să fie separate, conform formulei internaţionale, în două tipuri: mai mici de trei rânduri şi mai mari de trei rânduri. Cele mai mici de trei rânduri sunt incluse în text, cele mai mari, apar separate la tehnoredactare.
NOTELE se pun în josul paginii aferente, nu la sfârşitul capitolului sau lucrării. 
BIBLIOGRAFIA se pune în ordinea alfabetică a numelui autorilor (numele de familie). E de preferat să se dea numele întreg al autorului, nu doar iniţialele numelui. La bibliografie, sursele folosite e bine să apară pe categorii: cărţi, articole ştiinţifice (din reviste/jurnale ştiinţifice), articole (din ziare, din reviste fără caracter ştiinţific etc.), capitole în cărţi, surse audio, surse video şi surse internet. 
Chiar dacă apar la notele de subsol, de obicei lucrările de referinţă (enciclopedii, dicţionare, atlasuri etc.) nu se trec la bibliografie. Excepţie sunt articolele care au mai multe pagini, şi care provin din dicţionare sau enciclopedii cu volume multiple. 
La intrările bibliografice se dau, pe cât posibil, detalii bibliografice cât mai complete, cum ar fi scrierea numelui şi prenumelui complet al autorilor fără să se pună titlurile deţinute de autori. Dacă lipsesc anumite date bibliografice din sursă, se pune: „f.a.” (fără anul publicării), „f.l.” (fără locul publicării), „f.e.” (fără numele editurii). (Aceasta numai dacă într-adevăr nu s-au găsit datele respective.)

RECOMANDĂRI PENTRU SUSŢINEREA TEZEI ÎN FAŢA COMISIEI DE DOCTORAT (RECOMANDAT)

În elaborarea prezentărilor pentru susţinerea tezei de doctorat este recomandabil sa fie incluse următoarele elemente de conţinut:
1. Ipoteza/ ipotezele de cercetare şi obiectivele cercetării
2. Metodologia: Instrumentele de cercetare şi Bibliografia de bază consultată
3. Prezentarea pe scurt a fiecărui capitol
4. Prezentarea contribuţiilor personale/ originale: Rezultatele obţinute şi Concluzii

RECOMANDĂRI DE CERCETARE DOCTORALĂ ŞI DE CONSTRUCŢIE A DEMERSULUI DOCTORAL (FACULTATIV)

Pregătirea cercetării doctorale
Principiul oricărei lucrări de acest fel este efectuarea unei transformări în comunicare. Transformarea unui mesaj iniţial, dintr-un mesaj de intrare într-un mesaj de ieşire; transformarea stării romaneşti iniţiale într-una finală; transformarea unei idei logice în alta; transformarea unei perspective în alta.

Planul pregătirii unei lucrări teoretice
I. Lectura subiectului
1. Analiza termenilor – sens, etimologie
2. Studiul relaţiilor dintre termeni
3. Determinarea conceptului sau conceptelor esenţiale
4. Inventarul conceptual: termeni apropiaţi, opuşi, în relaţii de dependenţă
II. Problematica
1. Chestionare: întrebări
2. Alegerea problemei fundamentale
3. Determinarea mizei
4. Alegerea ideii directoare în teza de doctorat
5. Determinarea planului
III. Concluzia
1. Determinarea soluţiei
2. Câştigul în ordinea gândirii (Eventual răspunsul la întrebare)
Alegerea temei/problemei de cercetat este consecinţa lecturii. Ea ne dă sensul subiectului; pistele iniţiale ale chestionării; primele materiale. Sau se poate consulta un cadru didactic cu experienţă în domeniu (atunci poate beneficia de experienţa şi îndrumarea acestuia) sau doctorandul optează pentru o problemă pe care o consideră interesantă şi se simte angajat şi motivat de propria alegere. În primul caz munca îi va fi organizată de conducător, în al doilea, va porni de la lacune sau întrebări pe care şi le va pune primul.
Reguli generale în alegerea temei/problemei de cercetat:
- dezvoltaţi-vă simţul proporţiei pentru a distinge probleme importante de cele secundare; evitaţi să vă ocupaţi de detalii neînsemnate.
- sesizaţi factorii esenţiali ce stau la baza problemelor alese; detaşaţi esenţialul de neesenţial
- specializaţi-vă pe teme bine definite pe care, apoi, le puteţi revizui şi schimba la fiecare cinci sau zece ani.

Studierea bibliografiei
Pasul următor constă în studierea amănunţită a bibliografiei domeniului (temei/problemei), începînd cu lucrările generale, de bază, apoi cele actuale, de problematizare. (De la enciclopedii , dicţionare, tratate, la teze de licenţă şi doctorat şi articole de revistă.)
Bibliografia se întocmeşte pe fişe - semnal, rezumative, citat, comentate, decupări. Materialele bibliografice trebuie de la început clasificate - mecanic chiar, pe plicuri şi dosare conform temelor şi problemelor -, chiar dacă ulterior aceste clasificări se pot modifica. Trebuie urmărite trimiterile bibliografice pentru a descoperi noi surse şi piste şi a urmări degajat o literatură extinsă şi la zi a problemei.

Punctul de plecare al cercetării: analiza ideilor prezente în bibliografie
Cele 4 precepte ale Discursului despre metodă a lui Descartes ne oferă regulile oricărei analize logice de conţinut:
1. de a nu accepta niciodată un lucru ca adevărat dacă nu apare astfel în mod evident, clar şi distinct spiritului meu, neputînd nicicum să fie pus la îndoială;
2. de a împărţi fiecare dificultate analizată în cîte fragmente ar fi posibil şi necesar pentru a fi bine analizată;
3. de a conduce în ordine gîndurile, începînd cu obiectele cele mai simple şi mai uşor de cunoscut spre cele mai complexe; lucrurile propuse mai întîi trebuie să poată fi cunoscute fără ajutorul următoarelor, iar următoarele să poată fi demonstrate numai prin cele care le preced – în aceasta constă ordinea;
4. de a face o enumerare completă a datelor problemei studiate, încît să fim siguri că nu am omis nimic.

Ipoteza de lucru în elaborarea cercetării (lucrării)
Cercetătorul descoperă în bibliografie direcţii diferite sau divergenţe între relatările diferiţilor autori, nepotriviri între aspectele observate ale problemei şi relatările bibliografice, analogii cu alte probleme sau domenii, indicii de nepotriviri sau incoerenţe. Ipoteza formulează explicaţii şi soluţii posibile ale acestor nepotriviri.
O altă metodă bună pentru nevoile urgente de redactare a unui text sau a unei expuneri dar care funcţionează foarte bine şi în elaborarea dizertaţiilor pentru cei care au o cunoaştere detaliată a temei şi problemelor este „schema arborescentă”. „Schema arborescentă” se numeşte următorul procedeu: pe o foaie de format suficient de mare (chiar A3 la nevoie) înscrieţi la întîmplare, dar spaţiat, ceea ce vă trece prin minte (mai ales “cuvinte cheie” dar şi orice alte asocieri, pe cît posibil sub forma imaginilor) în legătură cu subiectul. Stabiliţi apoi legăturile de asociere şi trasaţi linii de legătură între cuvinte în funcţie de aceste asocieri.
Adăugaţi orice asocieri suplimentare, dinamizaţi reprezentarea grafică cu orice simboluri şi săgeţi, adăugaţi sumar tot ce vi se pare necesar. Recopiaţi pagina ori de cîte ori e necesar pentru a echilibra pagina şi a realiza un suport de sinteză agreabil. Apoi numerotaţi ideile în vederea articulării lor într-un plan, care să anticipeze paragrafele unui document redactat. (Se vede cu uşurinţă că „schema arborescentă” reprezintă un algoritm rapid al procedurilor cercetării)
O altă tehnică este brainstorming individual creativ:
- pe cartonaşe pregătite dinainte scrieţi cîte un cuvînt cheie din ideile care vă trec spontan prin minte,
- amestecaţi aleatoriu cartonaşele,
- extrageţi cîte o pereche şi notaţi-vă ideile care vă vin în legătură cu cele două cuvinte asociate întîmplător.

Întocmirea planului de cercetare: din ipoteză se scot şi fixează problemele principale care vor fi dezvoltate pe capitole şi subcapitole
Regula chestionării: orice temă trebuie pusă sub forma interogaţiei – o serie de întrebări care aparţin subiectului, ordonate şi nerepetitive. Problematizarea: se urcă de la întrebări pînă la problema fundamentală – „întrebarea întrebării”, pe care n-o putem nici descompune, nici pulveriza, nici rezolva pe deplin. Problematizarea constituie un cîmp interogativ unificat de o problemă (aporia aporiilor, dificultate fundamentală, constitutivă); sarcina ei este de a converti dificultăţile parţiale într-o dificultate generală.
Regula mizei constă în a trata despre importanţa unui enunţ sau a unei problematici: ce ne fac ele să cîştigăm sau să pierdem; tot ce conţin important întrebarea şi problema.
Ceea ce rezultă din chestionare, problematizare şi miză este un plan dinamic – înaintarea raţionamentului autorului – după o idee directoare/ teză de susţinut. E bine ca problema care vă preocupă să primească o formă spaţială sau cantitativă. Problemele trebuie trecute pe fişe separate pentru a le putea reorganiza şi sistematiza ulterior, ori de cîte ori intervin schimbări. În cercetarea propriu-zisă important este spiritul de observaţie, testarea ipotezelor prin bibliografie sau cercetare experimentală (aici: urmărirea practicii juridice), prin experimente multifactoriale şi experimente cruciale. Revizuiţi ipoteza sau teoria ori de cîte ori se dovedeşte necesar în urma testării ipotezelor ori a unor noi observaţii, idei ori ipoteze.

Formularea tezelor principale şi redactarea
Sistematizarea şi prelucrarea materialelor bibliografice, analiza materialului original şi meditaţia asupra problemelor lui, conduc la formularea tezelor proprii care trebuie raportate la teoria respectivă. Înainte de a redacta un text faceţi rezumatul a ceea ce consideraţi esenţial, apoi un cuprins mai dezvoltat pe probleme/materii, apoi treceţi la redactare. Redactarea presupune revederea comentariilor proprii şi a informaţiilor bibliografice - inclusiv a datelor şi referinţelor.

Reguli ale redactării
Titlul trebuie să fie informativ, concis, clar. Stilistica titlului: titluri academice, titluri gazetăreşti, titluri eseistice. Părintele "titlologiei" - apărută în anii '70: studierea regulilor elaborării unui titlu -, Claude Donchet stabileşte 3 funcţii ale titlului (de roman, dar extensibile): funcţia "aperitivă" (de "momeală", de deschidere a poftei) - să-l "momească" pe cititor -; funcţia rezumativă - să rezume foarte succint conţinutul -; funcţia distinctivă - să singularizeze, să particularizeze. Gérard Vignier leagă aceste funcţii de situaţia comunicaţională: funcţia apelativă: titlul semnalează, cheamă; funcţia referenţială: titlul informează; funcţia conativă: aspect publicitar - titlul pune în valoare textul seducîndu-l pe cititor.
Organizarea lucrării presupune respectarea unei tripartiţii. Punerea problemei este partea introductivă a lucrării: enunţarea problemei, cadrul general, rezultatele obţinute de alţii, motivarea cercetării proprii. Expunerea cercetării, metodei şi rezultatelor este partea mediană a lucrării. Ea trebuie să expună economicos, respectiv concis şi obiectiv adică neutru problemele tratate: să prezinte valoarea şi limitele metodei utilizate şi să explice derularea cercetărilor. Concluzia este ultima parte a lucrării. Ea prezintă semnificaţia teoretică a rezultatelor şi compară datele obţinute cu cadrul general teoretic-bibliografic.
Bibliografia lucrării înscrie autorii ("aparatul ştiinţific") conform contribuţiilor, în ordine istorică şi logică a poziţiilor. Există tipuri diferite de note bibliografice - de text, de subsol şi de final - şi tipuri de bibliografii - complete, selective, de domeniu.

Anexa 1
Declaraţie de Asumare a răspunderii

Subsemnatul.............................................................., doctorand al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, declar pe propria răspundere că teza de doctorat cu titlul........................................................................................................................................
................................................................................................................................................

este o lucrare originală şi este rezultatul propriilor mele cercetări şi studii asupra temei propuse.
Teza de doctorat respectă standardele de calitate şi etică profesională, conform legislaţiei în vigoare.

Conducător de doctorat Doctorand
Prof.univ.dr. _______________ Nume / Prenume__________
Semnătura Semnătura

Anexa 2
CV-ul AUTORULUI
CV-ul include următoarele aspecte:
Numele de familie şi prenumele 
Data şi locul naşterii
Date de contact (adresa, telefon, email)
Studii – superioare, doctorat, (instituţie, perioada, specialitatea,)
Stagii (instituţie, perioada, calificarea)
Domeniile de interes ştiinţific
Activitatea profesională / artistică / ştiinţifică (instituţie/organizaţie funcţie, perioada de activitate)
Participări la expoziţii (naţionale şi internaţionale)
Participări în proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale
Participări la foruri ştiinţifice (naţionale şi internaţionale)
Lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico-metodice publicate - numărul de monografii, articole, materiale ale comunicărilor ştiinţifice, brevete de invenţii, manuale, ghiduri etc.
Premii, menţiuni, distincţii, titluri onorifice etc
Apartenenţa la societăţi/asociaţii ştiinţifice naţionale, internaţionale
Activităţi în cadrul colegiilor de redacţie ale revistelor ştiinţifice etc
Cunoaşterea limbilor străine 

Anexa 3
DENUMIREA COMPLETĂ A INSTITUŢIEI ÎN CARE A FOST ELABORATĂ TEZA (font 14, Bold, centered)
Teză de doctorat în domeniul (font 14, Bold, centered)
TITLUL TEZEI (font 36, Bold, centered)
Conducător ştiinţific: 
Titlul ştiinţific, prenumele, numele conducătorului
Doctorand:
Numele de familie, prenumele autorului (font 14, Bold,)
LOCALITATEA
ANUL