Structura

Departamentul Foto-video

 

Departamentul Foto-video, similar celorlalte departamente din cadrul UAD, este o unitate funcțională ce cuprinde cadrele didactice cu competențe într-un domeniu bine definit. Departamentul Foto-video oferă două programe de studii:

1) Programul de studii universitare de licenţă Arte plastice – Fotografie-Video-Procesare computerizată a imaginii 
2) Programul de studii universitare de masterat Foto-video

Departamentul este condus de un director de departament, acesta fiind sprijinit în activitatea sa de Consiliul departamentului.

Directorul de departament are în principal următoarele atribuţii:
a) realizează managementul şi conducerea operativă a departamentului; 
b) propune consiliului de departament spre aprobare planurile de învăţământ şi statele de funcţii şi transmite decanului hotărârile adoptate de consiliu;
c) răspunde de managementul cercetării ştiinţifice la nivelul departamentului;
d) răspunde de evaluarea şi asigurarea calităţii la nivelul departamentului;
e) coordonează managementul resurselor umane la nivelul departamentului;
f) avizează fişa individuală a postului pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic aflat în subordine;
g) răspunde în faţa senatului universitar pentru buna desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor, în condiţiile respectării normelor de calitate, de etică universitară şi a legislaţiei în vigoare;
h) propune şi pune în aplicare sancţiunile disciplinare aplicate personalului didactic şi de cercetare, didactic auxiliar şi administrativ.

Consiliul departamentului ajută Directorul de departament în realizarea managementului şi în conducerea operativă a departamentului. Consiliul departamentului, sub coordonarea directorului de departament, adoptă hotărâri şi are responsabilităţi în domeniul său de activitate în acord cu prevederile legale în vigoare şi cu carta universitară. Consiliul departamentului este alcătuit din 3 reprezentanţi, fiecare program de studii/specializare având cel puţin un reprezentant.

La nivelul departamentului, directorul de departament şi membrii consiliului departamentului sunt aleşi prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare. Consiliul Departamentului se întruneşte în şedinţe periodice la convocarea directorului de departament sau a 1/3 din membrii săi. Consiliul departamentului înaintează senatului propunerile pentru planurile de învăţământ şi statele de funcţii ale programelor de studii.

Director departament

Lect. univ. dr. Alexandru Rădulescu

Membri Consiliu departament

Conf. univ. dr. Eugen Savinescu
Conf. univ. dr. Kallo Angela

Documente de referință

Regulamentul de organizare și funcționare al departamentului
Organigramă Departament Foto-video