Centrul de Informare, Consiliere, Orientare în Cariera și Alumni
În cadrul UAD, activitățile de consiliere și orientare în carieră sunt realizate de Centrul de Informare, Consiliere, Orientare în Carieră si Alumni (CICOCA) în colaborare cu departamentele academice. CICOCA este o structură din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca înfiinţată în conformitate cu Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3235/10.02.2005 şi 3617/16.03.2005, respectiv reorganizată în conformitate cu Ordinul Ministerului Educaţiei Naționale 650/19.11.2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea centrelor de consiliere şi orientare în carieră în sistemul de învăţământ superior din România.
CICOCA are ca obiectiv fundamental oferirea de oportunităţi de angajare a tinerilor proveniți din sistemul educaţional superior, prin activităţi de consiliere şi orientare în carieră care vizează:
a) orientarea şi consilierea elevilor/studenţilor astfel încât aceştia să fie capabili să îşi poată planifica şi gestiona în mod optim propriul traseu educaţional;
b) reducerea abandonului universitar cauzat de motive profesionale sau de orientare în carieră, precum şi de motive personale sau de adaptare la mediul universitar;
c) facilitarea relaţiei dintre studenţi şi piaţa muncii, astfel încât aceştia să cunoască nevoile şi provocările reale ale pieţei muncii;
d) creşterea angajabilităţii studenţilor în domeniile de studiu absolvite.
Activitățile întreprinse de CICOCA sunt:
1.informarea, orientarea şi consilierea elevilor din anii terminali de liceu/studenţilor prin oferirea următoarelor servicii:
a) consiliere educaţională şi vocaţională;
b) consiliere şi evaluare psihologică;
c) consiliere în carieră;
d) elaborarea de materiale destinate informării, orientării şi consilierii;
2. acţiuni legate de creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a studenţilor şi absolvenţilor, prin oferirea unor servicii precum:
a) sesiuni de pregătire a portofoliului de angajare, simularea interviului de angajare;
b) organizarea de prezentări de companii;
c) sesiuni de formare pentru dezvoltarea competenţelor transversale ale studenţilor;
d) realizarea de studii şi analize periodice privind abandonul universitar, integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii, impactul serviciilor de consiliere şi orientare profesională, precum şi propunerea de măsuri pentru ameliorarea acestora;
e) elaborarea şi aplicarea de instrumente specifice în scopul monitorizării inserţiei pe piaţa muncii;
f) participări la activităţi organizate de către alumni;
3. informarea şi consilierea elevilor asupra rutelor educaţionale şi ocupaţionale disponibile în cadrul curriculei universitare, a sistemului de credite transferabile la nivel universitar, în conformitate cu Registrul naţional al calificărilor în învăţământul superior şi Cadrul naţional al calificărilor, prin mijloace specifice precum sesiuni de prezentare de tip "zilele porţilor deschise", târguri educaţionale, vizite tematice etc.;
4. informarea şi consilierea studenţilor asupra rutelor educaţionale şi ocupaţionale din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, pentru cicluri de învăţământ superioare.
Un individ beneficiază de serviciile oferite de CICOCA prin alegere liberă, iar serviciile oferite sunt gratuite pentru studenţii Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, precum și pentru elevii potențiali candidați la concursurile de admitere organizate de UAD.
Contact:
Lect.univ.dr. Alina-Maria Staicu, Coordonator CICOCA
Str. Plopilor nr. 62, Cluj-Napoca
Gabriela Țoca, Consilier Vocational & Orientare Profesionala
E-mail: gabriela.toca@uad.ro; centruldecariera@uad.ro
Str. Plopilor nr. 62, Cluj-Napoca
Documente de referință
Regulament organizare și funcționare CICOCA
Organigrama CICOCA
Raport de activitate 2020-2021
Raport de activitate 2018-2019
Raport de activitate 2017-2018
Raport de activitate 2016-2017
Raport de activitate 2015